Switch – după 4 ani și peste 1500 de ore jucate

Posted by

La ce nu mă așteptam însă, și presupun nici Nintendo, a fost ca Joy-Con-urile să se defecteze. La câteva luni după ce a expirat garanția, maneta controlerului stâng a început să bea. Vizual și mecanic trecea testul, electronic însă… avatarele și vehiculele începeau să tragă stânga când îți era lumea mai dragă, în timp ce meniurile circulare prindeau viață și începeau să-ți prezinte toate panourile sau opțiunile. Mama lor! Am updatat, am recalibrat, am înjurat, nimic. Știam deja de problemă pentru că multă lume urla de ceva timp pe internet. Procesele au început să curgă și la vremea respectivă în US, UK și Franța, Nintendo a decis să repare gratuit Joy-Con-urile, trebuia/e doar să le trimiți înapoi. Am trimis un mail să întreb despre „la ce adresă” în Belgia și, cu clasă, departamentul de suport Nintendo nu a revenit cu vreun sfat, nu a deschis un caz, nu a răspuns de loc. Cu alte cuvinte nici bună ziua, nici f#+#-te-n cur. Nu era timp de pierdut, așa că am cumpărat alt cuplu de Joy-Con-uri (revizia 2, cu o antenă wireless mai bună, dar identice în rest) – 65 Euro, NINTENDO!!! – și mi-am văzut de jocuri mai departe, sperând ca în scurt timp să existe o reacție și în Belgia.

La câteva luni după ce garanția a expirat, maneta noului controler stâng a început, ce credeți, să tragă stânga. Am updatat, am recalibrat, am înjurat, nimic. Plin de furie am căutat să văd dacă există vreun update, și… nu! Nintendo repară în continuare preferențial, și poate mai grav, nu a reușit să îndepărteze problema nici măcar în cazul Switch-ului Lite, o consolă care nu permite detașarea și astfel înlocuirea lor. Ceea ce deschide poarta către alt tip de proces, în care cei de Nintendo pot fi acuzați de uzură morală planificată, acum că e destul de clar că știu de problemă. Sper ca Franța, o țară cu reglementări foarte dure legate de protecția consumatorului și uzura morală, să le trântească o amendă usturătoare și să forțeze un redesign mai radical.  

Lăsat fără posibilitate de recurs, cel puțin momentan, mi-am îndreptat atenția asupra soluțiilor oferite de comunitate, care a identificat între timp cauzele, dar și ce putem face pentru a îndepărta comportamentul nedorit. La capătul celălalt al manetelor avem două contacte metalice care se plimbă pe trei porțiuni liniare acoperite cu un strat subțire de grafit. Aceste porțiuni citesc constant poziția micului joystick și trimit mai departe informația. Problema apare în momentul în care particulele de praf reușesc să găsească calea în interiorul mecanismului și se depun pe porțiunile de carbon sau după ce șinele metalice, datorită frecării constante (sau cu ajutorul particulelor mai abrazive de praf), rup filmul care acoperă liniile de grafit și încep să macine materialul. Pulberea rezultată produce la rândul ei mai multe probleme și erori de citire/localizare.

În cazurile incipiente în care praful sau pulberea rezultată sunt singurele cauze care produc erorile de citire nu avem nevoie decât de puțin alcool izopropilic, câteva bețișoare de urechi și o pensetă pentru a „repara” Joy-Con-urile cu probleme (găsiți un ghid vizual aici). Strecurăm 2-3 picături în interiorul mecanismului pe sub manșonul manetelor, băgăm câteva acatiste pentru 5-10 minute cât îi ia alcoolului să se evaporeze, recalibrăm și (sper) reluăm joaca cu un zâmbet satisfăcut. Metoda a funcționat în cazul meu pentru ambele Joy-Con-uri. Mi-au mai trecut dracii, dar îi simt cum bântuie – problema o să reapară după câteva luni de joacă intensivă iar contactele metalice o să distrugă ireparabil, în timp, liniile de grafit. Moment în care nu o să le mai pot cârpi decât prin schimbarea mecanismului. Un kit de înlocuire pe Amazon este doar 10 euro, iar procesul, după ce învățăm ce avem de făcut, nu ar trebui să ne ia mai mult de 15 minute. Seturile vin cu două mecanisme/joystick-uri, șurubelnițe, șuruburi și prinderi, chiar și mici unelte de plastic care facilitează dezasamblarea. Conțin până și pălărioare colorate diferit care permit asortarea manetelor cu culoarea Joy-Con-urilor. Impresionant.

Mai toate gamepad-urile moderne funcționează pe același principiu, dar Nintendo a fost handicapat aici de spațiu. Benzile de grafit mai înguste limitează colectorul de date și implicit corectitudinea și autocorectarea lor, în timp ce manșoanele manetelor au fost scurtate și cauciucate. „Sigilarea” mecanismului intern fiind, astfel, compromisă.

Sony!!!
Mai nou, am descoperit că și DualSense-urile PlayStation-ului 5 pot avea aceleași probleme. Sony nu a vrut însă să se lase mai prejos și a lipit mecanismele manetelor de circuitul imprimat – d’abia îmi trecuseră dracii – ceea ce face înlocuirea lor foarte dificilă. Aici, singura soluție, dacă gamepadul nu mai este în garanție și nu ești electronist, va fi să cumperi altul. Mai rău, dacă înțeleg bine raportul celor de la iFixit, problema putea fi evitată dacă cumpărau calitate. Producătorul mecanismelor estimează o durată de viață de 2 milioane de cicluri. Cu alte cuvinte Sony vrea alți 60 de euro după fiecare 400 de ore de joacă intensă. &*&^% &$%%#! În plus, PS5-ul nu te lasă să joci titlurile noi cu un controler PS4.

Sony, îmi place că împingi tehnologia mai departe și sunt convins că trăgacele adaptive o să mă încânte cu feedback-ul lor, dar când folosești părți ieftine (plastic) chiar și aici (comunitatea deja se plânge că au început să cedeze), nu pot să nu mă enervez. Îmi e greu să cred că nu o faci dinadins și să mă umplu de scârbă când mă gândesc la tine, Sony!

Sper ca legea propusă de Parlamentul European pentru electrocasnice să treacă cu cât mai puține concesii și în timp să fie extinsă și la electronicele de mici dimensiuni.

Un nou fix (permanent?) a fost găsit!

Subscribe
Notify of
6 Comments
Most Voted
Newest Oldest
Inline Feedbacks
View all comments
Catalin

Welcome back NCV.
Ma bucur ca te-ai intors, citeam cu mare drag tot ce tinea de Nintendo din Level.
Chiar recent am recitit review-ul tau pentru Xenoblade Chronicles in timp ce jucam Definitive Edition si astept tare mult sa vad ce vei scrie de celelalte exclusivitati, pentru ca avem nevoie de cineva in tara care scrie de Nintendo.

Ma regasesc in ce ai scris despre Switch aici – dar eu m-am aruncat deja spre Oled, deoarece joc tot timpul handheld. Diferenta intre ecrane este enorma, ma tot uit la cel vechi, saracul, si ma gandesc cat m-a slujit si ca e timpul sa se odihneasca.
Chiar daca nu aduce cu nimic la performante se simte upgade-ul, iar Metroid Dread arata ce poate. Tot ce are negru mult si contrast puternic intre culori este absolut superb, precum Doom 3, Limbo sau exclusivitatile colorate de la Nintendo.

Sper din tot sufletul ca un Switch 2 va veni cu un astfel de ecran si nu ca upgrade dupa 4 ani si jumatate de la lansare.

Razvan Rogoz

Am cumparat un Nintendo Switch.

L-am vandut dupa vreo saptamana. De ce?

Pentru ca in loc sa imi fac treaba si sa-mi vad de sarcinile zilnice, jucam Diablo 3 tot timpul.

Acum sincer sa fiu, chiar daca este un produs foarte bun, nu m-a impresionat. Este mai mult lipsa alternativelor (chiar daca NVIDIA a lansat ceva similar cu mult inainte de Switch, dar era un produs de nisa). Anumite jocuri, precum Wolfenstein, de abia mentinea 30 FPS. Nu am incercat Doom, dar din cate am inteles, avea si acesta probleme.

Diablo 3, Zelda, mergeau bine.

Pe langa asta, mai era si costul jocurilor. Daca pe STEAM poti sa gasesti jocuri la un pret foarte bun, pe SWITCH platesti pretul lor intreg, chiar daca jocul este vechi de cativa ani. De exemplu Civ 6 pe Switch este $30 USD. Pe iOS am platit $2.99 USD.

Este mult mai usor sa gasesti porturi ieftine pe iOS sau Android decat pe Switch. Si evident, cel mai usor este pe PC prin Valve.

In orice caz, timpul meu cu Nintendo Switch a fost scurt si intens. Stiu ca am cumparat o carcasa cu baterie, protector de ecran si cateva jocuri si m-a captivat. Recunosc. Tocmai asta era problema, ca in fiecare pauza, incepeam sa joc “putin” si ajungeam sa pierd ore intregi.

Nu am avut “problema” aceasta cu alte platforme 🙂

Razvan Rogoz

Cred ca este mai bine sa ma tin departe de orice platforma, punct. Imi aduc aminte cand mi-am cumparat un XBOX 360. Am cumparat si COD Black Ops. Am jucat sase sau sapte ore in rand. A doua zi la fel. L-am vandut putin mai tarziu.

Cativa ani dupa, am cumparat XBOX One. Dupa ce am “investit” cateva zeci de ore in GTA 5, l-am oferit cadou.

Cred ca anumite tipare de personalitate sunt foarte compulsive si orientate spre gratificatie instanta. Cum sunt cei care merg la cazino sau in Romania, la “pacanele”. Jocurile ofera acelasi tip de recompensa prin “operant conditioning” (operare conditionata?!). Daca te poti juca 30 de minute si dupa sa te intorci la ce faceai inainte, bravo.

Cand eram copil, mergeam la “sala de jocuri” si jucam 4 – 5 ore in sir. Cand am primit un calculator al meu, iar, ma jucam mult prea mult. Asa ca oricat de tentant ar fi deck-ul celor de la Steam (si este), mai bine nu. Nu ai idee de cate ori am fost tentat sa cumpar un laptop de gaming dar m-am oprit din a face asta. Din fericire, pentru mine, nu prea pot sa joc nimic pe un MacBook Air.

Scuza-ma, am dus discutia intr-o directie total diferita. Mi-a placut articolul tau si l-am citit (partial) cu placere. Este jurnalism de calitate. Aveam o colectie destul de mare de reviste “LEVEL” si articolul este in acelasi ton si aceiasi calitate. Poate chiar mai bun.

Sper sa postezi continut nou in viitor.

Multumesc si o zi frumoasa iti doresc,
Razvan