Despre

Posted by

(Pagină în construcție, site în construcție)

BonusStage.ro? Blog lent unde toate articolele încearcă să se ridice la nivelul celor care vă încântau în revistele Level și Nivelul2.

Nicolae ‘ncv’ Marin? Fost redactor Level și Nivelul2. IT-ist cu epoleți. Gamer mediocru. Tătic începător.

Care-i visul? Ca site-ul să ajungă să se autosusțină. Să pot să plătesc serios alți redactori cu talent pentru gândurile lor. Articolele să curgă ritmic, zilnic. Să vă citim zecile/sutele de comentarii și să ne bucurăm împreună de… noi, ca și comunitate, de jocuri, de glume, de idei.

Lent? Am un serviciu bun, dar care poate fi obositor. Familie, casă, responsabilități. Nu am mereu timp să scriu sau să joc pe cât aș vrea. De multe ori când am timp sunt leneș sau prea obosit. Când mă pornesc, obsedez asupra formei. Articolele o să curgă greu. Sper (vreau) să reușesc să public ceva ‘scurt’ măcar o dată la fiecare două săptămâni. Plus ceva mai consistent o dată pe lună.

Articole? Review-urile și specialele o să fie cele mai numeroase. Jumătate din recenzii vor fi pentru titlurile testate pe PC. Mai vechi, mai noi, mai rare, majoritatea jocuri care mi-au atras atenția dintr-un motiv sau altul, le-am trecut pe listă, dar nu am avut timp să le încerc până acum. Cum sunt limitat de timp, nu are rost să mă bat cu morile de vânt (site-urile mari), prefer să joc cu grijă și bucurie fără stresul termenelor limită și să scriu când simt că trebuie să vă povestesc. Switch-ul va primi cealaltă jumătate de recenzii. Am apucat să joc mai toate exclusivele mari ale platformei și o să încerc să le iau la rost cronologic, poate într-un an sau doi o să ajungem la zi.

Cultură Gameristică revine și devine, așa cum bine mi-a recomandat cineva (wink, wink), Cultură Ludică. Art by Game nu o să lipsească. Rar, vor face ochi recenzii sau prezentări pentru Hardware, Board Games sau Nuvele Vizuale. Film și Anime de asemeni, dar o să le iau în considerare doar pe cele care au o conexiune cu jocurile.

Note? Sunt de părere că notele și concluziile scurte au în continuare valoarea lor. Nu toată lumea are timp să parcurgă romanele așternute aici și nu cred că trebuie să mă citiți ca să-mi respectați părerea. Dacă o simplă notă vă e suficientă pentru a vă face o idee, vă invit să săriți fără jenă la sfârșitul articolelor.

Pe de altă parte, nu toate jocurile oferă aceeași flexibilitate în notare. Divinity: Original Sin 2, de exemplu, este un titlu de proporții epice, dar și un produs comercial, care permite o analiză riguroasă, chiar și pe paliere – muzică, gameplay, grafică, etc. În timp ce Darkwood este un titlu bazat pe atmosferă, cu o experiență de joc care nu merge disecată în același mod. În acest caz am ales să-l punctez mai mult pentru a atrage atenția, pentru a vă face curioși. Nota spune cât de mult l-am apreciat, dar simt că este mai important să aflați de ce. Sunt sigur că o să găsesc titluri chiar mai pure, adevărate expresii artistice, imposibil de cuantificat în cifre. Îmi rezerv dreptul de a nota după simț, unde și numai dacă cred că are sens.

Nume? Cred ca după Level și Nivelul2, Bonus Stage pică perfect.

‘ncv’ este o reminiscență de pe vremea când Bucureștiul avea săli arcade. Majoritatea jocurilor nu permiteau înscrierea în lista de scor a mai mult de trei caractere. Inițial mă semnam ncu, de la Nicu, dar o dată, grăbit de timpul limitat oferit, am greșit și am pontat ca ncv. Genial! Gândeam atunci copilărește. ncv! – romanic!

Hardware? PC:Intel 6700K, Asus Z170 Pro Gaming, 16 GB RAM, EVGA 1070 Ti, Samsung SSD 860 Evo, AverMedia Live Gamer 4K

Ecrane: Birou – LG 29UM67-P @ 2560×1080/75Hz
             Canapea – LG 47LW4500 @ 1920×1080/60Hz

Sunet: Birou – LG 29UM67-P sau Cooler Master MH752
           Canapea – Yamaha RX-V677 + 5 x Wharfedale Diamond 220 + Klipsch R-12 SW

Photo/Video – iPhone 11 sau Nikon D750 + Tamron 90mm Macro ori Sigma 24-105mm Art

Colaboratori?
Suport moral, financiar, familial – Raluca Marin
Verificare gramaticală și consistență text – Mădălina Martac

Contact? ncv @ bonusstage.ro

Comentarii? (9-Oct-21)
Am decis să nu las vizitatorii să comenteze fără să se autentifice.
Încerc în acest fel:
– să țin sub control spam-ul – this is a one-man show for now
– să promovez discuțiile serioase, nestingherite de cei care sub protecția anonimatului tind să deraieze
– să-i încurc un pic pe cei cu multiple personalități – cum sistemul nu face o verificare în prealabil, puteai alege alt nume și alt email cu fiecare comentariu făcut

Puteți să vă autentificați cu un cont Google, Facebook sau Twitter, dar dacă doriți să rămâneți anonimi sau nu vă plac contrabandiștii de date enumerați, vă invit să creați un cont WordPress și să vă autentificați cu el.

Primul comentariu pe care o să-l faceți trebuie aprobat (o să încerc să le aprob cât de repede pot) apoi sunteți liberi să vă faceți de cap.

Dacă tot a venit vorba de date personale iar pagina cu politica de confidențialitate e încă în construcție, adaug câteva note aici.

Politică de confidențialitate? (În construcție?) (9-Oct-21)

Am avut grijă ca toate uneltele cu ajutorul cărora mențin și construiesc site-ul să nu colecteze date, sau, dacă e absolut necesar să se conformeze reglementarii GDPR/RGPD.

Când vă autentificați pentru prima dată și în momentul în care comentați, site-ul colectează numele, adresa de email și IP-ul folosite. Aceste date nu vor fi făcute publice sau vândute; transferate ori stocate în afara site-ului. În mod normal, dacă nu ați cerut expres (și dacă am setat totul cum trebuie) nu o să primiți niciun email nesolicitat.

Site-ul este construit in WordPress, dar nu este găzduit pe serverele lor. WordPress.org, în afara informațiilor despre site (versiune folosită, plugin-uri instalate, date de contact, etc.) nu ar trebui să monitorizeze sau să colecteze nimic altceva.

Pentru cei care doresc să creeze un cont WordPress pentru a comenta – puteți găsi politica lor de confidențialitate aici.

Tema de la care am plecat se numește Maxwell și este creată de ThemeZee, puteți găsi politica lor de confidențialitate aici.

Modulul folosit pentru comentarii se numește Comments – wpDiscuz creat de gVectors Team. Puteți găsi politica lor de confidențialitate aici. Toate comentariile sunt stocate local în baza de date a site-ului.

(15-Oct-21) Modulul care administrează abonamentele se numește Email Subscribers creat de icegram. Mi-aș dori ca toate plug-in-urile pe care le folosesc să vină cu o politică de confidențialitate atât de bine pusă la punct, atât de pro-utilizator.

Email-urile sunt create cu ajutorul motorului WordPress, iar toată informația este stocată local, nimic nu este redirecționat către server-ele icegram.

Abonare? (15-Oct-21) Cum blogul este unul lent, mă gândesc că majoritatea dintre voi o să uitați în timp să reveniți. Am adăugat un buton cu ajutorul căruia vă puteți abona, iar pentru cei cărora nu le plac intermediarii/email-urile, am scos în evidență feed-ul RSS creat automat de site. Mai multe despre RSS aici (mulțumesc Jaunty).

Rude și prieteni (22-Apr-22)

Am construit Cărți Împotriva Umanității pentru că în momentul în care am întrebat producătorii care-mi sunt drepturile am primit răspunsul de mai jos. Sper ca localizarea să va bucure.

„Cards Against Humanity is available to remix for fun under Creative Commons licensing. If you repost any of our writing, branding, etc. on your website, you need to make it clear that it’s our thing, and not your thing. And more importantly, you can’t receive absolutely any profit from it (like from website ads). In short: you’re free to make a translation, and share it with your friends. But you have to do it for free and make it clear that it’s a “fan” translation, not made by us. Otherwise we’ll smash you.”

Am crescut împreună cu Level si Nivelul2. Redactorii și comunitatea (când apare REVISTA) m-au inspirat și mi-au șlefuit atât personalitatea cât și scriitura. KiMO și Cristan m-au ajutat necondiționat cu tot ce am avut nevoie în momentul în care le-am spus că vreau să construiesc BonusStage. Mulțumesc!

În construcție? Suntem încă la început, site-ul are multe porțiuni neșlefuite, am 100 de idei pe care vreau sa le implementez, o să creștem împreună și multe lucruri o să se schimbe. Pentru că-mi place să fiu transparent(?!), de fiecare dată când adaug sau schimb ceva o să aduc la zi și această pagină. Ce a fost o să rămână vizibil dar tăiat, ce e nou va avea o dată în față.

Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments